Deseori il intalneam in diverse locatii pe Vasile, un tanar care imi lasa de fiecare data o impresie tare buna. Era politicos, manierat, atent si in discutii lasa sa transpara o buna perceptie a relatiilor interumane, dar azi, trecand din intamplare prin fata casei lui, nu mica mi-a fost mirarea sa-l aud pe „manieratul, politicosul…” Vasile, injurandu-si nevasta si adresandu-i un arsenal intreg de invective. M-am oprit si neputandu-ma abtine l-am strigat:
– Vasile!
– Aaa! Sarut mana doamna, ce placere! Cu ce va pot fi de folos? (M-a intrebat Vasile cu privirea senina ca un cer de primavara, de ma intrebam buimaca, unde a disparut privirea aceea de taur in corida, de
unde a putut apare zambetul acela binevoitor, cand numai cu cateva secunde in urma, din gura aceea ieseau , calcandu-se pe copite, toti dracii iadului cu Scaraotchi cu tot ?)
– Scuza-ma ca-ti intrerup „recitalul”, dar am fost asa surprinsa sa te aud de la o distanta asa mare, incat te-am strigat fara sa gandesc prea mult ce sa-ti spun!
– Aa – zambeste Vasile, usor incurcat – aveam o discutie cu nevasta-mea!
– Ce discutie – intervine si nevasta – spune ma, ca asa ma injuri tu mereu, spune ma, ca mai si dai cu pumnu, boule!
„Boul” incepe sa fornaie, ii arunca o privire ucigasa femeii, maraie spre ea un „vaco!” si intorcandu-se spre mine senin, imi da papucii politicos dupa metoda clasica:
– Ei, apai sarut mana doamna! Am crezut ca aveti vreo treaba cu mine!
Am inteles invitatia, dar imi-am asumat riscul si-am incercat o „ora de dirigentie” cu el. Curand mi-am dat seama ca toate vorbele mele ce-i intrara pe urechea stanga, ieseau in viteza pe urechea dreapta, asa ca, mi-am retras ambasada si mi-am vazut de drum, meditand asupra unei realitati aparent paradoxale: sunt oameni care desi isi iubesc partenerul de viata, doar asupra lui isi revarsa furia sub cele mai abjecte forme, in timp ce in fatza celorlati afiseaza o atitudine studiata, plina de condescendenta. Li se pare ca acasa se pot dezlega de toate conventiile politetei impuse de coexistenta umana, ca pot sa-si arate pe fatza, fara nici o stapanire de sine si proasta dispzitie, si acreala, si nervii dezlantuiti.
Acasa se poate sta in fata barbatului cu bigudiurile in cap, cu capotul de sub care se zareste o camasa de noapte botita, cu fata zmangalita de masca de ou-smantana- miere, care o fi n-o fi eficienta pentru ten, dar pentru psihicul privitorului e … inhibitie curata, in timp ce in fata sefului, la serviciu, se pune rochia cea mai buna, se afiseaza zambetul Giocondei ! Sotul poate sta acasa neras la concurenta cu urangutanul, in timp ce la serviciu nu se duce niciodata nebarbierit; poate defila prin toata casa in pijama de dimineata pana seara, in schimb, daca apare cineva isi schimba indata tinuta; acasa se poate sta in chiloti pana la genunchi „adio pasiune” in fatza partenerului, la serviciu, desi teoretic nu este in program parada lenjeriei intime, se merge purtand sub imbracaminte, numai chilot de firma! (ipostaza valabila pentru ambele sexe)
E aproape ciudat ca desi armonia vietii de familie este vital necesara, nu depunem nici pe departe atatea eforturi cate facem pentru reusita noastra profesionala si sociala. Pacat! In timp se plateste scump! Cu partenerul de viata ramanem (cel putin asa se presupune) pana in ultima clipa; de admiratia lui avem nevoie continuu.