FAMILIA Ga-Ga-Ga

gascan blugi

Mirela a dăruit poeziei şi mie o frumoasă ilustrare a conţinutului poeziei, pentru care îi mulţumesc mult. Admiraţi aceşti drăgălaşi bobocei cu priviri uimite! Incă o dată: Mulţumesc Mirela!

Familia Ga-Ga-Ga
Plictiseala alunga
Pornind lip-lip  la  plimbare
Ziua în amiaza mare.
Gâsca-n rochie de fulgi,
Gâscanu-mbrăcat în blugi,
Iar în urma lor lip-lip
Cei trei bobocei, în slip
Cu puf galben peste ochi.
– Ptiu-ptiu-ptiu, să nu-i deochi!

– Ce deochi? Ce tot îndrugi?
Gâsca-n fulgi, gâscanu-n blugi,
Şi bobocii-n slip cu dungi?
(Mi-a strigat o coţofană
Cu pretenţii de cucoană)
– Azi familia Ga-Ga-Ga,
S-a-mbrăcat anapoda!
Să-i înveţe cineva
Corect a se îmbrăca!

Adrian Voicu – debut de excepţie în dramaturgie

Sala Mare a Institutului Cultural Român, a găzduit marţi 29 aprilie a.c. debutul în dramaturgie al talentatului romancier Adrian Voicu cu piesa “Familia, această celulă de bază a societăţii cu rate la bancă, serviciu stresant, amor nebun şi proteza bunicii” eveniment ce a transformat o banală seară de marţi într-un  minunat eveniment cultural.Lansare Adrian Voicu(imagine luată de pe http://horiagarbea.blogspot.ro/2014/04/record-de-audienta-la-clubul.html)
Succesul răsunător al celor două volume : „Nepovestitele  trăiri ale templierilor români „ i-au adus  scriitorului  Adrian Voicu recunoaşterea talentului său scriitoricesc incontestabil,  astfel că anunţarea lansării primei sale piese de teatru a strâns o mulţime de participanţi şi nu numai prieteni ci şi personalităţi din elita dramaturgiei româneşti, actori, regizori, scriitori, cititori pasionaţi, într-atât încât  spaţiul destul de generos al Sălii Mari a I.C.R   s-a dovedit a fi  insuficient.
Este greu de descris emoţia, starea de bine şi mulţumirea sufletească care se citea pe chipul eroului zilei: Adrian Voicu , ce fremăta tot fiindcă în acel moment  i se împlinea un nou vis . Intr-o mişcare continuă,  cu faţa luminoasă şi un zâmbet larg ce-i trăda bucuria avea mereu grijă să întâmpine pe fiecare nou venit , să-l îmbrăţişeze şi să-i mulţumească pentru că-i este alături.Adi Voicu la lansare

Impresionanta calitate a celor veniţi m-a făcut să  gândesc la adevărul zicalei româneşti: spune-mi cu cine te aduni, ca să-ţi spun cine eşti, fiindcă într-adevăr Adrian Voicu este un Om de o rară nobleţe sufletească, un caracter puternic , o persoană instruită dublată de un uriaş potenţial scriitoricesc  şi totuşi modest şi nespus de prietenos. Ca atare nu mai miră faptul că prezentarea  piesei sale a fost făcută de maestrul Horia Gârbeahoria-garbea

preşedinte al Filialei București-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România ceea ce a dat din start notorietate evenimentului, după care
Adrian Voicu împreună cu talentaţii actori : Oana Berbec, Silviana Visan, Larisa Enache şi Ionel Barac au dat viaţă personajelor  admirabil plăsmuite de autor.L.A.
Acţiunea piesei pare o frescă desprinsă din realitate şi pusă în pagină. Curge firesc, ca-n viaţa de zi cu zi, personajele sunt atât de reale încât ai impresia că sunt persoane pe care le întâlneşti în fiecare zi. Replicile  lor,  când pline de umor de cea mai bună calitate stârnind des hohote de râs, când adevărate filozofii de viaţă, au ţinut participanţii ” în priză” nelăsând nici un „moment de respiro” până la final când s-a aplaudat frenetic, în picioare minute în şir, fiindcă DA, a meritat! Voicu
Dramaturgia riomânească, prin reprezentanţii ei de marcă prezenţi la această minunată lansare, în acea seară de marţi 29 aprilie, a deschis larg porţile  primind  un  mare talent !
Nu pot încheia înainte de a lăuda modul excepţional în care a fost făcută organizarea.
Felicitări Adrian!
Sunt mândră că mă numeri printre prietenii tăi şi-ţi mulţumesc pentru seara minunată pe care ne-ai oferit-o: un regal de zile mari!
Eu şi Adrian Voicu la lansarea piesei lui
Mult succes şi cât mai multe opere literare sub semnătura ta!

Drepturile copilului (poezie didactică)

 
Întreabă cineva: „Oare,
În lumea asta mare,
Ce ni-i mai drag sub soare?
Or fi averi, sau poate-o floare?”
 
-Nu! – răspunse o mămică –
Copilul e , acea fiinţă mică
Firavă ca o floare,
Datori să-l creştem mare.
 
Tot omul îl iubeşte
Şi legea-l ocroteşte.
El are drept în toate:
Să crească-n sănătate,
 
Cu liberă gândire
Şi-a inimii simţire,
Cu clară identitate,
Crescut în demnitate,
 
În familie adevărată
Cu mamă şi cu tată,
In pace şi iubire,
Cu cinste şi dăruire,
 
Nimic să nu-l rănească
Şi toţi să-l îngrijească
Ca mare ajuns,  neapărat,
Să fie un OM ADEVARAT.

Miercurea fără cuvinte: SE ÎNTÂMPLĂ ŞI AŞA :

Chiar dacă miercurea este „fără cuvinte” am să încalc protocolul pentru că poza aceasta are istoria ei :  de fapt este o ilustrată veche de aproape un secol, mai precis 1917 când bunicul meu a primit-o în dar la nunta sa de la prietenii săi, tovarăşi de burlăcie, cu următoarea dedicaţie: „Pentru că de azi eşti un om însurat şi noi îţi suntem prieteni îţi oferim posibilitatea să înveţi mai repede acest dans de societate pe care noua ta situaţie te obligă să ţi-l însuşeşti. Cu cele mai bune gânduri şi intenţii, noi prietenii tăi….” după care urmează semnăturile!    Umorul a existat din totdeauna.

 

Clipe de Cluj Xaba , G1B2I3, Luna Patrata,    SupravietuitorNea Costache, CarmenAndroxa, NapocelTeo Negura, abbibal , Costin Comba,  Rokssana,  Gabi Cimpoca, Daurel, Vania, Zina, Alex Mazilu, Cristi, Mirela Pete,vis-si-realitate-2.blogspot.com

LA MULŢI ANI 2010


31 decembrie 2009. E timpul bilanţului. Imi vin în minte emoţiile începutului, entuziasmul cu care am tastat prima postare şi realizez că emoţiile au trecut, dar entuziasmul a crescut, iar „vinovaţii” sânteţi voi, cititorii mei prin prezenţa voastra, prin comentariile care m-au stimulat permanent în a scrie.
Deşi iniţial n-am avut o temă prestabilită pentru blog, preferinţele voastre tradate de panoul meu de control, si îndemnurile cumnatei şi nepotului despre care vorbeam la început de drum, mi-au definit caracterul blogului: scrierile pentru copii. De fapt este în ton cu firea mea, chiar dacă, luându-ne după ani, de foarte mult timp (nici nu mai ştiu de când) nu mai am vârsta copilariei.
Număr lunile din urmă: de la sfârşitul lui martie sunt şapte luni şi un pic… ei da, mă incadrez! este suficient pentru ca nou nascutul meu blog să fie viabil. Ba pot spune că am cu ce mă lăuda: mi-am făcut o mulţime de prieteni, am cunoscut oameni minunaţi cărora le-am dăruit stropi din sufletul meu şi deşi cineva s-a lipit foarte tare de inima mea, nu nominalizez, fiindcă aş nedreptăţi pe toţi ceilalţi mulţi care mi-au fost tot timpul alături, care m-au ajutat să fiu mai increzătoare în mine, în ei, în oameni în general, care m-au apreciat şi mi-au dăruit prietenia lor. Am înţeles ca existenţa blogurilor solidarizează, formând nu un partid al bloggerilor, ci o adevărată familie. Am avut şansa să cunosc numai bloggeri a căror prezenţă în spaţiul virtual este onorantă.
Acum, la cumpăna dintre ani, tuturor cititorilor mei, dar mai ales vouă prieteni bloggeri, va mulţumesc pentru tot, vă mulţumesc pentru că existati!
LA MULŢI ANI !
Cu dragoste, STROPI DE SUFLET