Deseori il intalneam in diverse locatii pe Vasile, un tanar care imi lasa de fiecare data o impresie tare buna. Era politicos, manierat, atent si in discutii lasa sa transpara o buna perceptie a relatiilor interumane, dar azi, trecand din intamplare prin fata casei lui, nu mica mi-a fost mirarea sa-l aud pe „manieratul, politicosul…” Vasile, injurandu-si nevasta si adresandu-i un arsenal intreg de invective. M-am oprit si neputandu-ma abtine l-am strigat:
– Vasile!
– Aaa! Sarut mana doamna, ce placere! Cu ce va pot fi de folos? (M-a intrebat Vasile cu privirea senina ca un cer de primavara, de ma intrebam buimaca, unde a disparut privirea aceea de taur in corida, de
unde a putut apare zambetul acela binevoitor, cand numai cu cateva secunde in urma, din gura aceea ieseau , calcandu-se pe copite, toti dracii iadului cu Scaraotchi cu tot ?)
– Scuza-ma ca-ti intrerup „recitalul”, dar am fost asa surprinsa sa te aud de la o distanta asa mare, incat te-am strigat fara sa gandesc prea mult ce sa-ti spun!
– Aa – zambeste Vasile, usor incurcat – aveam o discutie cu nevasta-mea!
– Ce discutie – intervine si nevasta – spune ma, ca asa ma injuri tu mereu, spune ma, ca mai si dai cu pumnu, boule!
„Boul” incepe sa fornaie, ii arunca o privire ucigasa femeii, maraie spre ea un „vaco!” si intorcandu-se spre mine senin, imi da papucii politicos dupa metoda clasica:
– Ei, apai sarut mana doamna! Am crezut ca aveti vreo treaba cu mine!
Am inteles invitatia, dar imi-am asumat riscul si-am incercat o „ora de dirigentie” cu el. Curand mi-am dat seama ca toate vorbele mele ce-i intrara pe urechea stanga, ieseau in viteza pe urechea dreapta, asa ca, mi-am retras ambasada si mi-am vazut de drum, meditand asupra unei realitati aparent paradoxale: sunt oameni care desi isi iubesc partenerul de viata, doar asupra lui isi revarsa furia sub cele mai abjecte forme, in timp ce in fatza celorlati afiseaza o atitudine studiata, plina de condescendenta. Li se pare ca acasa se pot dezlega de toate conventiile politetei impuse de coexistenta umana, ca pot sa-si arate pe fatza, fara nici o stapanire de sine si proasta dispzitie, si acreala, si nervii dezlantuiti.
Acasa se poate sta in fata barbatului cu bigudiurile in cap, cu capotul de sub care se zareste o camasa de noapte botita, cu fata zmangalita de masca de ou-smantana- miere, care o fi n-o fi eficienta pentru ten, dar pentru psihicul privitorului e … inhibitie curata, in timp ce in fata sefului, la serviciu, se pune rochia cea mai buna, se afiseaza zambetul Giocondei ! Sotul poate sta acasa neras la concurenta cu urangutanul, in timp ce la serviciu nu se duce niciodata nebarbierit; poate defila prin toata casa in pijama de dimineata pana seara, in schimb, daca apare cineva isi schimba indata tinuta; acasa se poate sta in chiloti pana la genunchi „adio pasiune” in fatza partenerului, la serviciu, desi teoretic nu este in program parada lenjeriei intime, se merge purtand sub imbracaminte, numai chilot de firma! (ipostaza valabila pentru ambele sexe)
E aproape ciudat ca desi armonia vietii de familie este vital necesara, nu depunem nici pe departe atatea eforturi cate facem pentru reusita noastra profesionala si sociala. Pacat! In timp se plateste scump! Cu partenerul de viata ramanem (cel putin asa se presupune) pana in ultima clipa; de admiratia lui avem nevoie continuu.
Felicitari pentru blog!
Din păcate, neglijenţa după căsătorie, mârlănismul de ultima speţă, sunt deja lucruri obişnuite, şi asta nu numai la noi…
Şi, culmea, cei din jur sunt convinşi că anumite femei nu pot fi şi neglijente, sau ca unii bărbaţi nu pot fi şi mojici. De aceea, cred, în momentul în care un cuplu divorţează, cei din jur se miră. Atunci se nasc dialogurile de genul: „şi păreau a se înţelege atât de bine!”… sau „Da, dar ce este în casa lor doar ei ştiu!”…
Fără legătură cu reclama: http://www.youtube.com/watch?v=bdBYp5Ce7f8
Noapteaiguanei, m-ai amuzat cu filmuletul tau! Nu ma asteptam la asa deznodamant si surpriza a fost insotita de un hohot de ras reconfortant.
Il pup pe varful nasului pe David!
Dragostea se pierde uneori.Nu cred ca aici a fost vorba de dragoste de la inceput,daca nu cumva ea nici nu a existat la acel „Vasile”.
Uneori ne miram ca cel pe care-l vezi aici si acum intr-un fel,maine este acolo si atunci total schimbat.Numai bine Stropi
Necunoskut, am ajuns sa nu ma mai mir, mai ales ca se pare ca tendinta este sa devina normala atitudinea de cameleon !
Stropi de suflet mai traiesti?nimic nou azi?pe la mine n-ai mai trecut.numai bine.
Nekunoscutule, oare ti-ai transformat blogul in salon de terapie intensiva si presupui ca numai semnarea condicii acolo ma tine in viata? Zambesc, n-am vrut sa fiu rea! Am trecut pe acolo, nu ai vazut tu.
Azi a fost asa avalansa de noutati incat nu am avut timp sa postez nimic nou, dar… te tin la curent.O seara frumosa si buna ziua ce urmeaza!!
Ok.Ma bucur de zambetul tau.Am vazut acum,probabil prea tarziu( sau au aparut mai tarziu comentariile ).
Sa ma tii la curent cu ce scrii.O seara buna si tie.Te reastept pe blog si iti astept postarile.Chiar mi-e drag sa citesc ce scrii.Noapte buna este deja 12:30
Nekunoscutule, incepi sa-mi devii cunoscut ! Pastram legatura! Toate bune!
Ma bucur ca incep sa-ti devin cunoscut.Pastram legatura.Multam’ la fel.
un altfel de sclavie..viata la tara..dragoste- nedragoste,barbatul nu-i barbat daca nu-i „articuleaza” nevestei vr-una sau ,macar, n-o gratuleaza cu oarece din calendar sau din zootehnia autohtona…
Liana, pai vrei sa se uite de unitatea regnului animal? Magarul e magar nu numai prin infatisare ci si prin anumite comportamente specifice si confratelui sau biped ! Boul deasemeni ! Sper ca n-am jignit prea rau cele doua animale sus mentionate!
pai e simplu – cauza e lipsa respectului de sine
Fiecare avem cate-o voce interioara pe care o ascultam mai mult sau mai putin
Prin respectul de sine o astfel de ”voce” poate fi auzita in clar !
Iar asta e de-ajuns – vocea stie sa discearna intotdeauna intre bine si rau, intre adevar si minciuna, intre a fi si doar a exista, 🙂
strongvaleriana, ma bucur ca in drumurile tale ai intalnit si ratacitii stropidesuflet. Ai mare dreptate si imi place cum gandesti. Am dat o fuga pe blogul tau, mi-a placut si voi reveni cu placere de cate ori timpul imi va permite, dar fii sigur ca nu voi lasa nici o postare necitita. Numai bine!
Pai, StropiDeSuflet, de varianta promotionala nu ai auzit? Intotdeauna la inceput fiecare incearca sa arate cat de apropiat este de perfectiune, pentru ca mai apoi, ceva mai tarziu, sa isi arate si defectele/lacunele/lipsurile etc. Totusi, am obervat doua directii ale postului, iar finalul nu are legatura cu inceputul. Numitul Vasile ar trebui tras pe roata, daca da cu pumnii, asta e clar. Dar bataile si injuraturile nu au legatura nici cu omul de pestera nebarbierit, nici cu mastile de ou cu smantana. Ai dreptate ca respectiva masca poate fi moartea pasiunii, dar in acelasi timp, e o dovada de incredere, de acceptare in intimitate, o dovada de incredere impinsa spre cel mai inalt grad. Discutabil, stiu… Oricum, trimite-mi adresa exacta a lui Vasile. Deturnam unul din avioanele destinate celor din Pache.
Adresa lui Vasile zici? Pai daca o pun la vedere, pana ajungi tu cu avionul deturnat, lui Vasile i se face parastasul de 6luni, linsat fiind de Asociatia femeilor!
Ce acceptare de intimitate? Pai cand iubita ta ar veni la tine cu trei randuri de maclavaisuri lucitoare pe fata, felii de castraveti pe ochi, cu parul lasat de anul trecut drept cuib de randunica, mai ti-ar veni sa-i sorbi nectarul buzelor (pline de untura de peste- regeneratoare)?
In acel moment nu, dar orice indragostit cu mintile pierdute stie care este rolul acelui „look” ucigas. Si va aprecia ca frumoasa lui vrea sa se pastreze asa pentru el (teoretic… sau si pentru altii…) :). Nu ar trebui sa vedem, de cele mai multe ori, daca nu putem intotdeauna, jumatatea plina a paharului?
Nevermore, bravo!”look ucigas”, acesta-i termenul cel mai potrivit pentru „zana zanelor” care vine sa te seduca infasata in maioneza , cu pisicile in urma ei mieunand innebunite de mirosul apetisant. Te asigur ca vei scapa din mana trap, paharul cu jumatatea plina si te vei pomeni strangand in brate o pisica -macar e mai naturala si toarce, nu pufaie si scoate fum pe nari ca o deranjeaza totusi masca cum sigur face „zana”! Dar daca tie iti face placere sa privesti etapele metamorfozei… jos palaria! Fiecare are propria perceptie, deci, s-o respectam .
Nevermore, din graba, am omis sa raspund obesrvatiilor tale legate de cele doua directii – cum spui tu – de faptul ca bataile si injuraturile nu au nici o legatura cu tinuta neglijenta. Cum sa nu aiba? Si un aspect si celalat intra in aceeasi categorie: a dispretului fata de relatia dintre cei doi. La final am facut o apreciere generala asupra acestei atitudini foarte frecvent intalnita. Eu nu am compus o lucrare literara ci pornind de la o intamplare reala, am sesizat un aspect generalizat ce incepe sa imbrace tot mai mult statutul de normal, despre care si tu spui ca este ” o dovada de incredere impinsa spre cel mai inalt grad”. Eu gandesc altfel! Eu consider ca atunci cand iubesti pe cineva, incerci sa-i faci viata frumoasa, mai ales cand nu este vorba de un sacrificiu. Eu nu spun ca durerile nu trebuiesc impartite, dar o vorba calda, un par pieptanat, nu implica un efort prea mare. Priveste un cos de gunoi si priveste o floare si-ai sa simti reactia sistemului tau nervos. Si-atunci -zic eu- e prea mult ce i se ofera omului de langa tine?
o seara superba si inspiratie la vedere ! lasa sa curga cuvintele….ele isi gasesc atit de usor fagasul
Imi place cum ai scris despre cele doua fete. Sunt de parere ca in casa o femeie trebuie sa fie tot femeie si un barbat tot barbat. Asa cum omul e om mereu.
Iar timpul liber acasa in cuplu trebuie sa fie o microscopica vacanta cat se poate de frumoasa, ca o esenta de parfum.
Odata ce ai obtinut ceva, treci la urmatorul obiectiv. Vrei mereu mai mult, iar partenerul de viata e deja bifat pe lista, ca sa zic asa. Nu inseamna ca e corect fata de partener, dar e ceva cat se poate de comun.
Brontozaurel, bine ai venit! Desi esti micut, vad ca esti un bun observator! Este atat de comun sa nu fii corect fata de partener, incat a ajuns sa para normal! Ideal ar fi sa incercam in fiecare zi sa ne facem cat mai placuti unii altora, in asa fel incat sa parcurgem greutatile vietii cu un tonus mai bun, sa putem fi motivati in stradania de mai bine: intr-un fel lupti cand stii ca ai in jur numai fete luminoase si alt fel cand vezi langa tine numai mutre acre si ciocli!
M-a distrat numele tau de pui brontozaurel.: tot am tendinta de a te trata ca pe o jucarie de plus haioasa!
Brontozaurel, dupa scurta ta incursiune pe blogul meu, am fost sa te caut acasa la tine si am descoperit un „brontozaurel” asa cum mi l-am inchipuit. Te vei schimba mult in timp – din pacate – si te vei schimba pentru ca maturitatea iti va modifica prioritatile. Nu ma contrazice ci ai rabdare sa treaca timpul si sa constati!
Pentru ca iti place Edgar Poe, iti recomand un blog pe care l-am descoperit absolut intamplator: Nevermore . Accesezi http://lakeoftears.wordpress.com/ si citeste-i toate postarile si eventual comentariile .Dupa felul in care presupun ca esti – si nu cred ca ma insel- sunt sigura ca o sa-ti placa.
Sper ca nu mai iti face probleme umarul!
Numai bine!
Nu am reusit sa trimit comentariul acesta pe blogul tau.Fiindca ma grabeam nu am continuat sa incerc. Am preferat sa-l preiau cu Ctrl. Voi incerca alta data
Nu a mers in sensul ca a aparut mesajul cu „Cererea dvs. nu poate fi procesată…”? Stiu ca se intampla destul de des asta pe blogurile pe blogspot, o patesc si eu uneori pe alte bloguri pe blogspot si chiar pe al meu. Mai dau inca o data click si merge.
Umarul nu-mi mai face probleme de ceva vreme. M-au „reparat” bine 🙂
Cand am citit postului tau mi-au venit in minte cateva persoane pe care le cunosc, niste persoane cu un comportament atat de socant de dualist, incat prima oara cand le-am cunoscut cea de-a doua fata parca nu-mi venea sa cred ca este vorba de acelasi om. Mai ca ma gandeam ca sufera de dubla personalitate. Nu prea ai insa ce sa le faci. Cei care sunt asa nu prea se schimba, isi pastreaza de oricei fata cea urata pentru cei apropiati, si cea buna pentru public. Asta pana-si dau in petic si fata de „public” si-i alunga instant. Eu cam evit genul asta de persoane pentru ca devin confuza in preajma lor :)) nu stiu niciodata la ce sa ma astept
O, Cami. este foarte bine sa-i eviti, important este sa-ti dai seama cat mai repede ca nu-s ce vor sa para!
Cutremurător text, chiar dacă nu e o noutate faptul că oamenii se comportă diferit acasă şi în public, adică…unii, ca Vasile. Am avut o cruntă dezamăgire cu o aşa-zisă prietenă , profesoară şi colegă, chiar prietenă. Afost mai grav, deoarece faţă de mine era numai solicitudine şi maniere alese, presărate cu vorbe dulci şi complimente, în timp ce în biroul directoarei, mă bârfea în cel mai josnic mod, dar şi mai grav e că inventa poveşti pentru a mă discredita, ceea ce a şi reuşit… De ce a făcut-o??? Pentru a-şi rezerva un loc călduţ în preajma directoarei, mare amatoare de „turnători”…de bine. Două feţe atât de distincte ale aceleaşi persoane, încât am hotărât să încetez şi să o mai salut. Cred că e mai bine să stau departe de o asemenea femeie. O zi bună!