poezioară pentru micuţa Sonia-Erica, fetiţa bloggeriţei justbride
Erau atâtea flori pe lume !
Dar mamei mele una îi lipsea
Şi fiindcă tati, tare o iubea,
A hotărât să caute şi el cu ea.
Mult n-a trecut şi într-o zi de mai,
Găsiră floarea şi în mare-alai,
Prieteni şi bunici strigară: evrika!
Şi floarea … eram eu: SONIA-ERICA.
(versuri inspirate de Draw For Joy)
Înconjurănd Pamântul, la pas, cu traista-n băţ,
Să nu gândiţi prieteni c-aş fi vreun mare hoţ!
Vreau doar să readuc în traista-mi fermecată
Frânturi de sentimente pierdute altadată.
Din ceruri mă priveşt-un misterios Crai Nou,
Si-i cer s-aducă-n suflet, iubirile, din nou!
Atunci cand dor visele, cand gandul zboara, tacerea se asterne treptat asemeni fulgilor de nea, troienind sufletele, in asteptarea razei de soare ce va face din nou sa infloreasca visele…
Gandind astfel, am asternut pe hartie primul meu hayku:
Tacerea in noi
Platosa pentru suflet
Incercat de dor.
As indrazni sa spun ca optimismul a fost cel care m-a ajutat sa trec peste multe obstacole, unele ce pareau chiar de netrecut. Si totusi … am si eu momentele mele – trecatoare, ca ploile de vara – cand simt ca ma prabusesc; cedez o clipa-doua, dupa care ma adun dintre cioburile de tristete risipite si pornesc din nou la drum. Azi , da…
… din gradina anilor, azi am cules sfatul florilor inspumate de valurile de timp si mi-am smuls toate pansamentele cu care vremea incerca in zadar sa-mi oblojeasca ranile; am lasat durerea sa curga sarata si lipicioasa manjindu-mi obrajii… as vrea sa ma nasc din nou… sunt un pescarus cu aripi de neliniste si strabat nemarginirea; as vrea sa zbor catre un tinut de frumusete, de liniste, de iubire… ce adanc si limpede e cerul: parca ar fi o mare de lacrimi in care imi scald aripile obosite de zbor.
As vrea sa stiu o tara unde primavara e vesnica, unde florile nu se ofilesc niciodata si soarele zambeste mereu. De ce mor stelele si visele apun la revarsatul zorilor? de ce au nascocit oamenii plansul si durerile? De ce?
Plang stresinile… plang ochii mari ai timpului! In vis, o clipa rasare speranta precum o bataie stinghera de aripi si apoi… apoi totul ramane asa cum a fost.
Gandesc ca trecem prin viata cu idealurile noastre, cu visele si gandurile nostre, cu certitudinile si incertitudinile noastre, cu bucuriile si necazurile noastre in cautarea unui tarm, in cautarea unui vis, in cautarea unui adevar, in cautarea unui om si atunci cand in sfarsit ajungem la ceeace am dorit, constatam ca este .. prea tarziu.
Maine… e o noua zi.
Iubirea-ncatusata in lanturi de robie
E dorul ce schiaza prin viata zbuciumata,
E tot ce ai, dar nici n-ai vrea sa fie,
E licarirea noptii in trupuri adunata.
Iubirea stransa in corset de dor
E macinare vie a florilor sub vant,
E vocea clipelor ce-n timpuri mor,
E dans de val de tarmuri frant.
Iubirea imbalsamata in durere,
E roua alba a diminetii,
E tot ce vrei si totusi piere,
E jertfa pe altarul vietii.
