Plictisit rău, Azorel
Urmărea un brotăcel,
Care neavând ce face
Sărea vesel prin băltoace.
Luuung oftează Azorel:
– M-aş juca şi eu ca el,
Dar mă ud pe labe tare
Şi mă ceartă coana -mare!
-Totuşi soluţie ar fi
Dacă ghete mi-aş găsi!
Şi porni la căutat
Pe la uşi şi pe sub pat…
Casa toată e pe dos!
Totul e cu susu-n jos,
Dar Azor e fericit:
Ce de ghete a găsit!
O lăbuţă – o ghetuţă!
O priveşte: Ce drăguţă!
Şi-ncă trei le-a pus la fel!
Cine mai este ca el!
Sare-n sus şi dă să fugă
Brotăcelul să ajungă…
Dar de cum făcu un pas
Crăcănat căzu în nas !
Mârâie şi se smuceşte
Cade-n bot, se tăvăleşte…
Uf! Că tare sunt nărod!
Sunt prea mari! Să le mai rod!
Hm! Surpriză! Ce gustoase!
Ghetele-astea parcă-s oase!
-Ce aromă! Ce plăcere!
Asta da petrecere!
Ce să caut în băltoacă,
Când am dat de aşa joacă?
Eu sunt câine, nu broscoi
Să mă zbengui în noroi!
sensibila ta atentie si dragostea fata de patrupezi, a scos in evidenta exact acele trasaturi tipice pentru „Azorei” :)) parca am si vazut mogâldeata blanoasa, rozând la pantofi!
Aurora draga, acum râd, dar citind versurile tale simpatice, mi-am amintit cat am fost de furioasa cand mi-am gasit unii din cei mai scumpi pantofi fara tocuri! Azorelul meu îi „rezolvase” :))
Am înca din copilarie o usora repulsie fata de broaste, dar brotaceii mi-au placut extraordinar de mult. De culoarea frunzelor crude, având la picioruse ventuze fine, brotaceii sunt singurul gen de batracieni pe care am curajul sa pun mâna :))
Salut cu drag reaparitia ta pe blog! O seara minunata îti doresc.
Carmen, rosul pantofilor este una dintre cele mai plăcute îndeletniciri ale căţeilor, mai ales în perioada în care li se formează dantura. Surpriza de a găsi pantofii roşi, am avut-o de mai multe ori.
Stii,mi l-am imaginat aevea si m-am amuzat!
Un singur lucru:De ce nu adaogi si o imagine?gasesti sa stii chiar si catei ca Azorel, adica incaltati!
ps;ma gandesc ce circ ar fi, daca Azorel s-ar intalni cu motanul incaltat!
Darius, ai dreptate, dar tot din economie de timp am renunţat la a căuta poza cea mai potrivit.Cât priveşte întâlnirea dintre motanul încălţat şi Azorel în ghete, e de pomină! Mai trebuie să vină Andaluza şi circul este gata!
Aura,Andaluza s-a saturat de lumea asta,si viseaza acum sa devina prima pisica cosmonaut.Ce crezi tu,doar Laika poate!Doar a facut antrenamente ,iti mai aduci aminte,cu crinoline si coifuri satelit!
Asadar sa nu te mire ca maine poimane or sa miorlaie in cor la luna toate neamurile de miorlaitoare cu Printesa ta in frunte si don-juanul Daniel!!!
Darius, n-am nimic împotriva hotărârii luate de Andaluza, dar sunt sigură că va părăsi repede cosmosul şi se va alătura corului de miorlăitoare despre care vorbeşti pentru a merge la colindat! Doar vin colindele, nu?
Ce-i drept cred ca va astepta Craciunul,ca na…cuptorul cald si atatea mirosuri apetisante,cum sa le rateze,cosmosul e acolo sus la locul lui mereu, dar Craciunul nu-i in fiecare zi .
E suparata insa ca nu are voie deloc sa se ingrase,asa ca va fi un Craciun foarte activ,mancare multa si show mare..cred ca mai bine s-ar duce pe luna!
Darius, fii fără grijă! De CRăciun e dezlegare! Mai ales că după cum le cunoaştem va fi show ! Vor dansa can-can!
Superbă poezia! Am râs pe cinste, mai ales că am avut atâţia „Azorici” care rodeau tot ce găseau la uşă, mai ales papuci! Este în firea lor să facă astfel de „bucurii”. Iar stăpânii….se topesc de „plăcere”!
Numai bine, doamna Aurora! 🙂
Alex, întâmplări similare nenumărate de-a lungul anilor petrecuţi la ţară! Cunosc bine această pasiune a căţeilor pentru încălţăminte. Căţeii mei m-au inspirat!
Îl știu bine pe ”copil„
Doar că el se numea Bil.
Într-o zi mi-a ros pantofii
Și voia chiar niște rochii,
C-având mers de balerină,
Își dorea o pelerină.
Nu-l mai am și rău îmi pare..
De el sufletu mă doare.
Un sfat pentru omenire:
Când îți cumperi un cățel
Să știi că-i un suflețel,
Care vrea multă iubire.
Și tandrețe, fără ceartă,
Orice-ar face i se iartă.
Gina,
Fie Bil, fie-Azorel
Tot „obraznic” de căţel
Care n-are pic de pace
Dacă ghiata praf n-o face!
Sfatul tău pentru iubire
De ai căţel în îngrijire,
Este demn de-a fi urmat
De oricine s-a angajat
Să crească un căţeluş
Că e suflet nu e pluş!
Am cunoscut un catel caruia ii placea sa roada papucii, mie mi-a ros manerele de la doua posete. 🙂
Gabi, înseamnă că te poţi considera o persoană norocoasă – din acest punct de vedere -! Eu am avut „bucuria” de a găsi papuci roşi, la fiecare nouă generaţie de căţeluşi! Este cea mai mare plăcere a lor atunci când li se dezvoltă dinţii!
Ulise a dat din coadă la concluzia din final. Eu … nu!
Zamfir, este firesc! Tu nu ai coadă!
Este o lume de poveste
Cu catei si pisicute
Ce te atrag ca un magnet,
Doar aici..la Stropi de Suflet!
Nu am talentul dv. la poezii, insa asta am simtit si am dorit sa exprim, la aceasta ora matinala!
Multa sanatate si multe poezii frumoase!
Hârlău625,
Catrenul dumneavoastră mi-a adus bunădispoziţie . Atunci când cineva scrie în rime are o stare sufletească specială, de detaşare, care reflectă starea de spirit din acel moment şi eu v-am simţit zâmbetul. M-am bucurat mult şi de prezenţa dumneavoastră printre stropii de suflet risipiţi pe tot blogul meu .
Mulţumesc mult pentru urări
Pingback: Chemare | Nostalgiile lui Moise
Pingback: Stafia bocănitoare « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare