Category Archives: Cotidiene

Patrunjelul congelat

10 Thoughts

Mare e Gradina Domnului si maaare e si gradina vecinului meu, Costica. Spre deosebire de nea Marin, batrinul si harnicul meu vecin, Costica este pe cit de tinar si sanatos, pe atit de comod si neindeminatec. Si mai are citeodata niste idei de o lasa muta pe biata Onita, sotia lui. Va spuneam ca are o gradina mare; ei bine, sa nu va inchipuiti ca este plina cu tot felul de straturi si stratulete cu tot felul de zarzavaturi ca la nea Marin unde doar streasina nu este cultivata. Nu, cind toata lumea satului sapa pamintul reavan al gradinilor, Costica a observat ca din saminta scuturata din toamna de pe lujerele plantelor, s-au ivit in toata gradina firisoare noi, plapinde cu tot felul de buruieni dar si multe, foarte multe firisoare de patrunjel, loboda si marar. Nimic nu-l putea face mai fericit pe Costica  fiindca scapa de corvoada sapatului. Bucuros, a decretat in fata Onitei:
– Nu mai sapam nimic. Lasam sa creasca ceea ce a iesit din grija Domnului. Putea Onita sa-l contrazica? Nu putea, fiindca n-a facut treaba asta niciodata si sigur ca, asemenea atitudine de razvratire, n-ar fi fost pe placul autoritarului Costica. Asa a ramas… patrunjelul crestea o data cu toate ierburile formind o invalmaseala de balarii printre care cu greu te strecurai, ca sa nu mai vorbim ca, daca te incumetai totusi sa treci printre ele, fosnetul frunzelor atinse si desisul verde, iti facea sa sune in urechi numai sisiitul specific serpilor de-ti trecea automat dorul si de patrunjel si de marar, si de loboda… Dar Costica parea multumit si pentru ca Onita sa nu-i mai reproseze ca nu rezolva treburi cu adevarat urgente si necesare, Costica isi gasi ocupatia ce venea manusa pe firea lui. A jumulit tot patrunjelul si asezindu-se confortabil la umbra cu sticla de bere linga el, a inceput asemeni legendarului Sisif, sa rupa frunzulita cu frunzulita. Trecind intimplator, il vad, si din motive pur protocolare il salut si-l intreb ce face.
– Eh, de, ce sa fac? O ajut si eu pe Onita. Ii pregatesc patrunjelul sa-l puna la congelator, sa avem de consum si acum si la iarna.
– Pai bine mai Costica, este luna mai, pina la toamna mai aduni inca un camion de frunze de patrunjel.
– O fi! Dar daca il jumuleste in fiecare zi, el cum mai creste?
– Creste mai Costica, creste, ca doar nu este uscat. De ce sa-l maninci congelat cind poti sa-l maninci proaspat din gradina?
– Pai si congelatorul ce sa faca? Sa stea degeaba? Hai doamna ca nu te pricepi mata la agricultura. Sigur ca e mai bun patrunjelul congelat, ca la frig „moare microbii” si e si mai sanatos…
– Mai omule (mai incerc eu cu disperare un ultim argument) are sens sa platesti pe curentul care-l consuma congelatorul sa-ti tina tie inghetat patrunjelul cind in gradina il pastrezi gratis, cum vrei si cit vrei?
– Nu si nu. E mai bine congelat!
Tac, conform principiului ca cel mai destept cedeaza, dar arunc o privire inrtrebatoare spre Onita. Ridica din umeri a neputinta si cu resemnare imi sopteste: Ce sa fac doamna? Ca sa nu-l pun sa faca ce trebuie ca de, e mai obositor, nu e de stat la umbra, face tot pe dos treaba. Ce sa fac? Orice-as face, nu-l mai schimb eu acum. Mai dau si eu patrunjel pe furis la pui, si la primavara cind nu m-o vede, il arunc. Si-ar fi bine sa se opreasca aici, dar pe urma ia loboda, mararul… dupa care isi cere dreptul la odihna „dupa atita munca”.
Plec revoltata pe lene, pe prostie… In cap, spiritul meu dracesc se joaca de-a rimele:

Digadamcu patrunjelul 003
Daca vrei sa fii in forma
Cind in cap iti pic-o bomba,
Daca vrei cu-adevarat
Sa fii performer in pat,

Consuma neaparat
Patrunjelul congelat.

Daca vrei sa rizi cu sirg
Cind pantofii rau te string
Daca vrei sa fii bogat
Si de dame adulat,

Sa consumi neaparat
Patrunjelul congelat.

In final, fii fericit
Ca remediul a fost gasit:
Daca te simti balonat,
Scapi de gaze imediat,

De consumi neaparat,
Patrunjelul congelat.

Dar chiar daca fac haz, simt gustul amar al lipsei de implicare , si privesc pe scara macro a indivizilor.

Un batrin si patru ieduti

6 Thoughts

 , maci si iezi 014       

Azi, fiindca am facut o prajitura buna, m-am gindit sa-i duc si lui nea Marin, batrinul si inteleptul meu vecin. Am trecut repede la fapte. Strig la poarta, cum este obiceiul la tara, si-l vad pe nea Marin ca se indreapta sa-mi deschida. Avea o fata asa abatuta ca fara protocolara formula de salut l-am intrebat ingrijorata ce a patit. Odata cu raspunsul, lacrimile au inceput sa i se rostogoleasca pe fata lui brazdata de trecerea anilor:
– Hai, hai sa vezi si dumneata cu ochii dumitale!
Mergeam tacuta in urma lui, neindraznind sa-l mai intreb ceva. Desi sint multi ani de cind i s-a prapadit nevasta si este nevoit sa poarte povara vaduviei, nea Marin nu pare sa-si arate cei 84 de ani  batuti pe muchie. Cit este ziulica de mare trebaluieste prin gospodarie.
Am mers pe aleea strajuita de bujori si stinjenei si-am intrat in ograda. A deschis portita unui tarc si inecindu-se in suspine mi-a aratat patru iezisori de toata frumusetea si vorbele ce au urmat n-am inteles daca mi-au fost adresate mie, iedutilor, sau pur si simplu vorbea singur:
-„Uite-i ma, uite orfaneii ma. I-a adus pe lumea asta alalteieri mamica lor si ieri a luat-o Dumnezeu. Mai Doamne! Cum ii cresc eu acuma, cum? Uite-i ma ca vin la mine, uite ma, ca-mi cer lapte, eu sint mamicuta lor. Of, of!”
L-am potolit cu greu din plins.Mi-a povestit cum nu s-a mai putut ridica biata caprita, cum si-a sprijinit capul in miinile sale, cum gemea asemeni unui om si cum i-a simtit ultima rasuflare tinind-o in brate, cum iezisorii nu s-au dezlipit de ugerul mamei lor pina cind n-au luat-o de acolo. Povestea si mingiia iedutii cu o blindete si duiosie pe care micutele animale cu siguranta o simteau fiindca se inghesuiau miscind bucurosi din codita, sa-i fie cit mai aproape, sa se cuibareasca linga el. Nea Marin, uitind parca de mine, a luat o sticluta cu lapte avind o tetina atasata si cu miscari domoale, mingiindu-i si vorbindu-le neincetat ca unor copilasi i-a hranit pe rind. N-am indraznit sa-l intrerup. O bunatate nesfirsita emana intreaga lui fiinta si fara voie, citeva lacrimi mi s-au strecurat pe sub gene. Era absolut impresionant.
M-a rugat sa le fac o fotografie, ca de n-or rezista, macar sa-i aiba in poza, sa arate la toata lumea patru iezisori facuti de o singura caprita.
L-am intrebat de ce nu a chemat doctorul veterinar si-am regretat amarnic ca n-am gindit inainte sa deschid gura pentru ca simbata si dumineca nici vorba de medic veterinar in asa comuna mare, iar in celelate zile il gasesti – daca-l gasesti – intre orele 8 si 15.
Mi-a raspuns scurt cu tristete si resemnare, fara sa se revolte, fara sa invinuiasca pe cineva:
-„N-am avut pe cine. Ce sa fac? Asa a vrut Dumnezeu”.
N-am mai zis nici eu nimic, stiind ca orice as fi zis nu i-as fi putut alina suferinta. Am scos niste bani din buzunar si i-am intins spunindu-i sa le cumpere iedutilor lapte citeva zile. A inceput din nou sa plinga:
-„Ii iau ca n-am o zi-doua, cit o dura pina mi-o veni pensia, ca si p-ala de azi l-am luat pe datorie. Sa vii sa-ti dau cirese cind s-or coace, ca altceva n-am, taica”.
Si-a sters lacrimile, a inchis portita tarcului, s-a mai uitat o data la ieduti si a oftat atit de adinc incit mi s-a zbirlit pielea !
Secolul XXI ???

O saptamana de vacanta

2 Thoughts

Categoric timpul nu se scurge uniform: vreau sa spun ca uneori saptamana are sapte zile scurte-scurte, alteori are numai zile de post de zici ca nu se mai termina. Spre exemplu sapatamana aceasta in care mi-am luat si eu vacanta, se nimeri sa fie tocmai din cele rapide: nici nu stiu cand a trecut. Imi pusesem in geamantan si carti beletristice si dictionare si rebus si carnetele… n-am avut timp nici sa le deschid. In schimb, am luat muntii la pas, atat cat m-au dus picioarele. Si daca va spun ca pe unul din traseele facute, la nici douazeci de metri de locul in care ma aflam o caprioara a trecut ca o sageata, ma credeti. Dar daca va spun ca am zarit un urs ce se misca agale nu chiar foarte departe, ma mai credeti? Da sau nu, eu insist sa spun ca l-am vazut si pentru singura data in vacanta asta scurta, cele aproximativ zece minute cat a fost ursul in raza mea vizuala, au fost cat un secol. Si cind te gindesti ca teoretic, nici n-avea ce cauta acolo! Oricum,a fost sarea si piperul vacantei si dovada este faptul ca dintre atatea peisaje superbe, dintre atatea lucruri minunate ce mi-au incantat sufletul, nu v-am spus decat despre urs. Uite cum tinem scai adrenalina dupa noi si nu-i dam drumul Doamne-fereste! In loc sa uit de urs si sa va povestesc cum dansau stropii in cascadele verzi de atata brad rasfrant, eu bat apa in piua cu spaimele! Asta suntem: niste masochisti.

Tratament geriatric…

1 Thought

Ora 8. Se trezesc nepotii. In miinile lor, tot ce poate produce zgomot intra in actiune, astfel ca-n urmatoarele minute si in receptorul telefonului, tipa scandalizati vecinii. In calitate de bunica responsabila ma straduiesc sa dau explicatii plauzibile si sa calmez „deranjatii”, apoi imi intorc artileria grea spre „deranjatori” dar… zimbetele inocente cu care sint intimpinata imi taie elanul. Si-apoi cum sa-i cert, cind sint atit de fericiti de-mi vine si mie sa intru in jocul lor? Chiar! Ce-ar fi? Ideea imi suride, asa ca…
– Hai afara copii!
Urale si caciulite aruncate in aer. In citeva clipe sintem in strada.
– Bunica, hai la terenul de fotbal, ca e liber azi!
_ He! Da de ce nu.Daca fotbal vreti, fotbal sa fie.
Ajungem pe teren, jocul se-ncinge si …o minge ratacita ajunge la mine. Ii dau un sut cu sete. O articulatie imi scirtie nemultumita, dar entuziasmul copiilor ma incita, ma provoaca si nici una nici doua , intru in joc.
-Iha! Ce bine e ! „Sarutmina coana-mare” ma saluta un cunoscut privindu-ma cu niste ochi cit cepele .Exoftalmie, pun eu diagnosticul in gind si-i raspund in fuga „sa fii sanatos, ca arati tare jalnic „.
Timpul trece repede, nepotilor le este sete si-i duc la cofetarie . Sa iau si eu o prajitura… sa nu iau…Daca iau imi creste glicemia si colesterolul, daca nu iau ma necajesc tare si-mi creste tensiunea, pot face chiar infarct… brr… e mult mai grav, deci ma hotaresc sa maninc. „Ce buna e! Un deliciu! Valuri de serotonina.
Acasa? Ce sa cautam acasa? Mergem la cinema si vedem „Pisicile aristocrate”. Ce-am mai ris! „Hait, le este foame si eu n-am gatit”.Nu-i nimic, mincam la terasa restaurantului pui fript si mai vedem noi ce. Urale prelungite. Ne instalam la mese si unul din nepoti ataca un inamic invizibil cu un cocolos de piine catapultat de furculita. Firesc ii aplic o mini-sedinta educativa, dar … ce nostim! Ce departe a aruncat! Cind o sa fiu singura in bucatarie o sa incerc si eu. Mincam si plecam spre casa. Pe trotoar este desenat un sotron. Sintem in sir indian, eu inchei sirul si toti nepotii traverseaza sotronul sarind intr-un picior.Ajung in dreptul lui, tentatia este mare si nu rezist. Ura, cu greu, dar am reusit.
– Ajungem acasa rizind zgomotos si nu stiu de ce vecinii ne privesc cu mirare.Ce fete stresate au, ce batrini sint! Imi inspira mila.
He… ce zi frumoasa! Acum fuga pe blog sa scriu:
1. Sa nu uitam niciodata c-am fost si noi cindva copii – ne ajuta mult sa-i intelegem si sa le apreciem corect atitudinile;
2. Din cind in cind sa incercam si noi sa fim copii. Macar o zi pe luna!Este cel mai eficient tratament geriatric.
Pa ! Eu ma duc in camera nepotilor sa ne batem cu pernele !

Trei pasi pe ulita satului

3 Thoughts

Uraaa! In sfirsit  primavara! Se apropie Pastele si gindesc ca ar trebui sa ma asigur de niste oua. Tot e zi frumoasa, asa ca pornesc pe ulitele satului si din poarta-n poarta,  mi-oi face „plinul”. Ca sa nu ma plictisesc il iau cu mine pe nea Marin, ca oricum n-are nici o treaba. Mai schimbam o vorba doua, mai imi zice ce e nou si trece timpul mai repede.

– Stiam pe cineva pe ulita cealalta… (dau sa zic si eu ceva, dar nea Marin ma intrerupe ofensat)

– Care ulita doamna? Acum ne-am modernizat si noi, sintem ca la oras! Si plin de importanta imi arata o tablita spinzurata pe un gard:”Strada Bujorului”

– Ei, da ! Imi fac eu mea culpa inghitind in sec.

N-apucaram noi sa facem trei pasi,  ca o pisica neagra cu un pui de gaina in bot ne taie  calea ca o sageata si-n urma ei, parca mai in viteza, zboara un retevei insotit de un mult prea sonorizat:”Zit, fii a dracului de mioarta nenorocita! Mincate-ar coapta Marita!”

– Marita e vecina ei. Imi explica nea Marin patruns de incarcatura evenuimentului si convins ca nu mai pot respira daca nu sint informata, desi  ma considera  un iremediabil monument de ignoranta in ale satului..

Ca din senin isi fac aparitia fortele beligerante: incriminata Marita, stapina tilharului patruped si pagubita Leana,amindoua  in pozitie de atac, cu minecile suflecate si cu miinile  bine ancorate-n solduri de parca le-ar fi teama sa nu le cada dedesubturile.  Ocarile si sudalmele incep sa curga in cascada din  ambele parti si-n citeva secunde din curtile vecine ies  inversunate cobeligerantele. Nu se mai intelege nimic: toata lumea zbiara, ciinii latra disperati in lant, gainile codcodacesc speriate si tot mai multe capete curioase se ivesc peste si printre ulucile gardului, functie de dorinta de implicare!

-E-te doamna! Parc-ar fi d’ala de la televizor…d’ala cum ii zice…” talcioc”. Constata nea Marin mindru de comparatia sa.

Un pustan, cu miinile virite  in buzunare, nu care cumva sa-i cada din umeri, se-apropie in fuga de grupul aflat in razboi si scuipind  furtunos sa-si dreaga glasul, striga cit il tine gura:

– Nu te lasa tata Leano! Asa! Zi-i ca la parlament!

Ma uit in jur cu tristete: vad tablita ce vrea sa sugereze ca acolo ar fi o strada, vad o gluga de coceni ce troneaza linga gard, in afara curtii bineinteles, pe strada, pe strada Bujorului, vad grupul tot mai numeros si tot mai galagios, vad  mult praf  printre gropile in care noroiul n-a apucat sa se usuce,  o cabina telefonica ramasa fara geamuri din prima zi de instalare, santuri pline cu tot felul de balarii  si bineinteles nelipsitele ambalaje de croisant si pufuleti pe care nea Marin mi le aratase mindru, ca o dovada ca si ei la tara au ca la oras, de toate.

Da, au de toate…  ar  mai trebui ceva educatie, ceva civilizatie….

Si cind te gindesti c-am facut doar trei pasi pe ulita satului…

Hallo!!! Domnii cu educatia!! Se-aude?